Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna mai 2026 îşi pot ridica sumele cuvenite de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), în zilele de luni (13 iulie 2026) și marți (14 iulie 2026), după următorul program:
- LUNI, 13 iulie 2026, între orele 12:30 - 15:00
- MARȚI, 14 iulie 2026, între orele 8:30 – 11:00 și 12:30 – 15:00
Plata sprijinului financiar se face doar titularului cererii, pe baza actului de identitate valabil.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.599 şi 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.
Potrivit cifrelor raportate de Compartimentul Beneficii şi servicii sociale, 112 familii și persoane singure, din municipiul Deva, beneficiază de supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna mai 2026.
Valoarea totală a sprijinului financiar este de 2.240 lei.
Suplimentul pentru energie se acordă la cerere, familiilor cu un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană și persoanelor singure cu venit mediu net de până la 2.053 lei/lună.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva