Direcţia de Asistenţă Socială Deva distribuie, începând de luni, 14 noiembrie 2022, tichetele GRATUITE de călătorie pentru transportul public local, destinate persoanelor cu dizabilităţi din municipiul Deva.
Tichetele sunt valabile pe perioada decembrie 2022 – martie 2023 şi se distribuie, în intervalul 14 noiembrie – 16 decembrie 2022, în clădirea Pieţei Agroalimentare Deva, etajul 1, birourile nr. E21 şi E22 (Compartiment Monitorizare Asistenţi Personali), după următorul program:
- luni – joi, între orele 8:00-16:30
- vineri, între orele 8:00-14:00
Clădirea este prevăzută cu ascensor, care deserveşte atât parcarea subterană, cât şi parterul şi etajul 1.
Categoriile de persoane cu dizabilităţi care BENEFICIAZĂ de tichete gratuite de călătorie:
- persoane cu dizabilităţi încadrate în grad grav şi însoţitorii/asistenţii personali ai acestora
- persoane cu dizabilităţi încadrate în grad accentuat
La ridicarea tichetelor, este OBLIGATORIE prezentarea următoarelor documente (în copie):
- cartea de identitate sau certificatul de naştere (în cazul minorilor)
- legitimaţia de călătorie, eliberată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara
- certificatul de încadrare în grad de handicap
Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe teritoriul municipiului Deva.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE pot fi solicitate la numerele de telefon 0755.878.918 şi 0737.036.004, în timpul programului de lucru