INFORMAȚII PUBLICE

DAS Deva: „Scuzele nu schimbă realitatea!” - program de prevenire a violenței în familie


     

Direcția de Asistență Socială Deva s-a alăturat Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara în promovarea programului național de prevenire a violenței în familie, care se desfășoară sub genericul „Scuzele nu schimbă realitatea!” și are ca scop creșterea gradului de conștientizare a gravității fenomenului în rândul populației și al specialiștilor care interacționează cu victimele abuzurilor.

     Prima întâlnire în cadrul programului s-a desfășurat la sediul Direcției de Asistență Socială Deva. Specialiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității al IPJ Hunedoara și de la Biroul Ordine Publică (Compartiment Proximitate) al Poliției Municipiului Deva au susținut o activitate de instruire pe tema violenței domestice și a rolului colaborării pentru protejarea victimelor și intervenția asupra agresorilor. 

     În același context, în cartierele de locuințe sociale din municipiul Deva și la sediile serviciilor sociale ale DAS Deva, au fost distribuite și afișate postere și flyere cu laitmotivul campaniei și pentru promovarea aplicației Bright Sky - care vine în sprijinul victimelor violenței în familie.

     Aplicația Bright Sky este un instrument digital gratuit, ce oferă asistență și informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să ajute astfel de cazuri.

     Disponibilă în limbile română, engleză și maghiară, aplicația cuprinde inclusiv un jurnal în care pot fi trimise, către o adresă de e-mail creată de victimă, toate probele pe care aceasta le deține (înregistrări audio/video, fotografii, documente scanate) – pe lângă sfaturi pentru victimele abuzurilor, prevederi legale care le protejează și lista serviciilor de asistență socială și a centrelor de găzduire din vecinătate.

     RECOMANDĂRI pentru victimele violenței în familie:
  • Recunoașteți semnele violenței: nu doar loviturile, ci și amenințările, izolarea, controlul comportamental, abuzul emoțional sau economic!
  • Nu acceptați scuzele ca justificare!
  • Păstrați dovezi (mesaje, fotografii, înregistrări medicale, incidente care pot fi documentate)!
  • Folosiți aplicația Bright Sky!
  • Dacă vă simțiți în pericol imediat, sunați la 112!

     RECOMANDĂRI destinate martorilor, familiei sau prietenilor:
  • Fiți vigilenți la semnele de abuz în cazul persoanelor din jurul vostru! Nu minimalizați o posibilă situație cu risc!
  • Sugerați victimelor să folosească aplicația Bright Sky!
  • Oferiți sprijin emoțional și informații despre opțiunile legale (ordin de protecție, asistență socială, servicii specializate)!
Direcția de Asistență Socială Deva

Album foto

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DEVA
Municipiul Deva, Strada I.L. Caragiale, nr. 4, judeţul Hunedoara
PROGRAM:
Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00

CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.
© 2022-2023 Direcția de Asistență Socială Deva, Toate drepturile rezervate