Aproape 40 de persoane, cu vârsta între 59 şi 85 de ani, care beneficiază de servicii sociale acordate de Direcţia de Asistenţă Socială Deva, au participat, timp de două zile, la o serie de activități de informare și consiliere pe teme medicale, organizate de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului, care se sărbătorește în fiecare an, în data de 14 noiembrie.
Astfel, în cadrul acțiunilor desfășurate de reprezentanții Compartimentului Asistență Medicală Comunitară, persoanele vârstnice care beneficiază de îngrijire la domiciliu, membri ai Centrului de zi “Clubul Seniorilor”, dar şi persoane găzduite în Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva au aflat informaţii utile despre tipurile de diabet, simptomele și complicațiile bolii, factorii de risc şi impactul acestei afecţiuni care se caracterizează printr-un nivel ridicat al zahărului din sânge.
De asemenea, asistentul medical comunitar și mediatorul sanitar au oferit participanţilor detalii despre modul în care poate fi gestionată boala, precum şi despre metodele de prevenţie şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor diagnosticate cu diabet.
Pe lângă informații și recomandări, pe parcursul întâlnirilor, vârstnicii au beneficiat şi de măsurarea gratuită a parametrilor vitali - tensiune arterială, glicemie, saturaţie de oxigen, puls şi temperatură.
Diabetul este o boală cronică şi poate afecta persoane de orice vârstă, inclusiv copii, ceea ce îl face o problemă majoră de sănătate publică – avertizează medicii, explicând că această afecțiune poate evolua mult timp fără simptome, așa încât diagnosticarea are loc abia atunci când apar complicații.
Tocmai de aceea, controalele medicale periodice și testarea glicemiei sunt esențiale - mai spun specialiștii.
La nivel mondial, 1 din 10 adulți are diabet, iar statisticile arată că peste 90% dintre cazuri sunt de tip 2 și majoritatea persoanelor afectate trăiesc în țări cu venituri medii și mici și cu acces limitat la servicii medicale.
În România, aproape 1,5 milioane de persoane sunt diagnosticate cu diabet zaharat, dintre care 8% au intrat în evidența serviciilor de specialitate în anul 2024, prezentând diferite complicații - afectări cardiovasculare, neurologice, renale sau oftalmologice.
În județul Hunedoara, numărul pacienților cu diabet zaharat tip 2 aflați în evidență la începutul anului 2025 a fost de 34.058 de persoane, dintre care 4% reprezentau cazuri noi – potrivit datelor raportate de Direcția de Sănătate Publică Hunedoara.
Pornind de la aceste cifre, Institutul Național de Sănătate Publică în parteneriat cu Direcțiile Județene de Sănătate Publică desfășoară, în această perioadă, o serie de activități destinate prevenirii îmbolnăvirilor prin diabet zaharat, în cadrul Proiectului „Jacardi”, care se derulează în 21 de țări europene și are ca scop reducerea poverii afecțiunilor cardiovasculare și a diabetului.
PROGRAM: Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00
CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.