Aproape 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de ajutor de încălzire a locuinţei şi/sau supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna martie 2025 îşi pot ridica sumele cuvenite de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), în zilele de luni (12 mai 2025) şi marți (13 mai 2025), după următorul program:
- LUNI, 12 mai 2025, între orele 12:30 – 15:00
- MARȚI, 13 mai 2025, între orele 8:30 – 11:00 şi 12:30 – 15:00
Plata sprijinului financiar se face doar titularului cererii, pe baza actului de identitate valabil.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de
telefon 0755.878.599 şi
0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.
Potrivit cifrelor raportate de Compartimentul Beneficii şi Servicii Sociale, 97 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, beneficiază de ajutor de încălzire și/sau supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna martie 2025.
Valoarea totală a sprijinului financiar este de 2.176 lei.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei și suplimentul pentru energie se acordă familiilor cu un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană și persoanelor singure cu venit mediu net de maximum 2.053 lei/lună.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva