Direcția de Asistență Socială Deva reamintește asociațiilor de proprietari din municipiul Deva obligația de a organiza adunarea generală - cel puțin o dată pe an, în primul trimestru.
Recomandarea vine în contextul în care multe dintre asociațiile de proprietari se confruntă, la acest moment, cu probleme care pot fi clarificate doar în cadrul adunării generale – în primul rând, stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, dar și expirarea mandatelor sau demisii ale unor persoane din conducerea asociației, punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești sau realizarea unor investiții care presupun costuri semnificative (de exemplu, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe).
Conform legii asociațiilor de proprietari, responsabilitatea convocării adunării generale îi revine președintelui asociației sau comitetului executiv.
Sunt însă prevăzute și situații în care adunarea generală poate fi convocată de 20% din numărul proprietarilor membri ai asociației – mai ales atunci când asociația nu are președinte și/sau comitet executiv.
În același context, legea stipulează sancțiuni dacă președintele asociației și membrii comitetului executiv nu își îndeplinesc atribuțiile ce le revin. Astfel, neconvocarea adunării generale, conform prevederilor legii, se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei.
DE REȚINUT! Hotărârile luate în cadrul adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii pentru toți proprietarii – chiar dacă aceștia nu au calitatea de membri ai asociației și chiar dacă nu participă la adunarea generală.
IMPORTANT! Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari din municipiul Deva pot solicita sprijin, îndrumare sau consiliere în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin în administrarea proprietății comune la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.
Direcția de Asistență Socială Deva