INFORMAȚII PUBLICE

DAS Deva participă la campania de informare pentru prevenirea cancerului de sân Luna octombrie este dedicată conștientizării și prevenției cancerului de sân.


     Direcția de Asistență Socială Deva se alătură Direcției de Sănătate Publică Hunedoara în campania de informare cu privire la metodele de prevenire a celui mai răspândit tip de cancer în rândul femeilor, dar și la modalitățile de depistare timpurie a acestei boli. 

     Astfel, reprezentanții Compartimentului Asistență Medicală Comunitară vor distribui, pe tot parcursul lunii octombrie, la sediile serviciilor sociale și în cartierele din municipiul Deva, materiale informative privind simptomele și factorii de risc asociați cancerului mamar, precum și modalitățile de prevenire a bolii – în condițiile în care, în România, sunt înregistrate anual între 11.000 și 13.000 cazuri noi de cancer de sân, potrivit celor mai recente statistici.

     Pornind de la aceste cifre, specialiștii atrag atenția că obezitatea, vârsta avansată, expunerea la noxe și radiații, istoricul personal de boli și consumul de alcool reprezintă principalii factori de risc în cazul cancerului mamar.

     Pe de altă parte, printre modalitățile de scădere a riscurilor de apariție a acestei boli se numără:
  • evitarea consumului de alcool și a fumatului
  • efectuarea de exerciții fizice zilnic, timp de cel puțin 30 de minute
  • menținerea unei greutăți corporale normale
  • alimentația sănătoasă
  • limitarea expunerii la poluare
  • limitarea folosirii terapiei hormonale 
  • participarea la programele de screening organizat, în special a femeilor cu vârste între 50 și 69 de ani – aceasta fiind considerată cea mai bună metodă pentru depistarea bolii în faze incipiente 

     În fiecare an, la nivel mondial, luna octombrie este dedicată informării femeilor asupra pericolului pe care îl reprezintă cancerul de sân. 

     Anul trecut, în județul Hunedoara, au fost înregistrate 1.357 de cazuri noi de cancer, dintre care 13% reprezintă cancer mamar - conform datelor raportate de DSP Hunedoara.

Direcția de Asistență Socială Deva

Album foto

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DEVA
Municipiul Deva, Strada I.L. Caragiale, nr. 4, judeţul Hunedoara
PROGRAM:
Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI PLATĂ BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL FOND LOCATIV:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.
© 2022-2023 Direcția de Asistență Socială Deva, Toate drepturile rezervate