INFORMAȚII PUBLICE

Carduri de 2.000 de lei pentru copii născuți după 12 aprilie 2024. Unde se depun cererile și cine beneficiază de sprijinul material


     Șase categorii de mame defavorizate, printre care și cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pot beneficia de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, acordate din fonduri externe nerambursabile, în perioada 2024 - 2027.
     Sprijinul material în valoare de 2.000 de lei se acordă pentru copii născuți începând cu data de 12 aprilie 2024, dar nu mai târziu de 3 luni de la nașterea copilului. Valoarea tichetului social va fi acordată într-o singură tranșă pentru fiecare nou-născut, iar banii pot fi folosiți doar pentru achiziționarea de produse necesare îngrijirii copilului.
 
     Cine poate BENEFICIA de sprijinul material - conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2024:
  • mame care au stabilit dreptul la venit minim de incluziune
  • mame cu dizabilități
  • mame minore
  • mame aflate temporar în situații critice de viață (ex.: victime ale calamităților, ale violenței domestice etc.), stabilite prin anchetă socială
  • mame care nu au acte de identitate
  • mame cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, care dețin permis de ședere temporară valabil, cu adresă completă

     În cazul beneficiarilor care au domiciliul sau reședința în municipiul Deva, CERERILE pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se depun la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etajul 1) – Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială, Compartimentul Alocații, Indemnizații, Stimulent și vor fi însoțite de următoarele DOCUMENTE:
  • Carte de identitate / Carte de indentitate provizorie
  • Certificat de naștere copil
  • Certificat de încadrare în grad de handicap (unde este cazul)
  • Permis de ședere temporară cu adresă completă, valabil (în cazul cetățenilor străini sau apatrizilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina)

     PROGRAMUL de depunere a cererilor și documentelor justificative:
  • luni – joi, între orele 8:00 - 11:00 și 14:00 - 16:00
  • vineri, între orele 8:00 - 11:00

     Lista persoanelor din municipiul Deva care beneficiază de sprijinul material în valoare de 2.000 de lei se actualizează lunar, de către Direcția de Asistență Socială Deva.

     INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0799.992.311 și 0254.218.030 / Tasta 1 (Compartiment Alocații, Indemnizații, Stimulent), de luni până joi - între orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00 și vineri - între orele 8:00-11:00.

     DE REȚINUT! Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți pot fi folosite în termen de 6 luni de la data emiterii, doar într-o reţea de magazine afiliate. Acestea nu permit retragere de numerar sau preschimbare în numerar, ci doar cumpărarea de produse de îngrijire pentru nou-născuţi.

     IMPORTANT! Potrivit OUG nr. 34/2024, măsura de sprijin material este completată de măsuri auxiliare, care vor fi puse în aplicare de serviciile publice de asistență socială. Acestea constau în activități care au ca scop reducerea deprivării materiale și care pot include indicații de îngrijire a nou-născutului, educație sanitară, educație de prim-ajutor pentru nou-născuți, educație cu privire la asigurarea igienei corporale și a locuinței, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, recomandări nutriționale pentru bebeluși etc.

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DEVA
Municipiul Deva, Strada I.L. Caragiale, nr. 4, judeţul Hunedoara
PROGRAM:
Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI PLATĂ BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CU PUBLICUL BIROUL FOND LOCATIV:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.
© 2022-2023 Direcția de Asistență Socială Deva, Toate drepturile rezervate