Copiii cetățenilor străini sau apatrizilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina pot beneficia de alocație de stat pentru copii dacă dețin permis de ședere temporară care are înscrisă o adresă completă.
Conform legii, adresa înscrisă în permisul de ședere temporară se asimilează domiciliului sau reședinței.
Alocația de stat pentru copii se acordă pe bază de cerere, în condițiile prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 96/2024 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
În cazul copiilor ucraineni stabiliți în municipiul Deva, CERERILE de acordare a alocației de stat pentru copii se depun la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) – Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială, Compartiment Alocații, Indemnizații, Stimulent și vor fi însoțite de următoarele DOCUMENTE:
- declarație pe propria răspundere privind certificarea faptului că minorul se află în întreținerea părintelui sau a reprezentantului acestuia (tipizat)
- declarație pe propria răspundere privind dovedirea faptului că solicitantul locuiește la adresa înscrisă în permisul de ședere temporară (tipizat)
- solicitare suplimentară de informații (tipizat)
- acte de identitate (pașaport, certificat de naștere minor)
- permis de ședere temporară, valabil, cu adresă completă
PROGRAMUL de depunere a cererilor pentru acordarea alocației de stat pentru copii:
- luni – joi, între orele 8:00 - 11:00 și 14:00 - 16:00
- vineri, între orele 8:00 - 11:00
DREPTUL la alocația de stat pentru copii se stabilește cu luna următoare depunerii cererii.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0799.992.311 și 0254.218.030 / Tasta 1 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială - Compartiment Alocații, Indemnizații, Stimulent), de luni până joi – între orele 8:00 – 11.00 și 14:00 – 16:00 sau vineri – între orele 8:00 – 11:00.
Copiii ucraineni primesc alocația în același CUANTUM ca și copiii români, astfel:
- 719 lei/lună pentru copiii de până la 2 ani și pentru copiii cu dizabilități
- 292 lei/lună pentru copiii de peste 2 ani
Direcția de Asistență Socială Deva