INFORMAȚII PUBLICE

DAS Deva: Luni, 29 aprilie - ULTIMA ZI a lunii în care se fac plăți și încasări prin casierie


     Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința chiriașilor din locuințele sociale și camerele de cămin, locuințele ANL și locuințele construite din fondurile statului că ULTIMA ZI operațională a lunii pentru plata chiriilor, ratelor și taxelor comune la casieria instituției este luni, 29 aprilie 2024.
     Plățile se pot efectua în numerar sau cu cardul, între orele 8:30 – 11.00 și 12:30 – 15:00.

     În ultima zi lucrătoare a lunii (marți, 30 aprilie 2024), casieria realizează doar operațiuni de închidere de lună și situația creanțelor și debitelor pentru imobilele din fondul locativ aflat în proprietatea Municipiului Deva.
     Casieria DAS Deva îşi va relua programul obişnuit de plăţi şi încasări începând de marţi, 7 mai 2024, având în vedere cele trei zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, potrivit Codului muncii (1 mai, 3 mai şi 6 mai 2024), precum şi ziua de 2 mai 2024, stabilită drept zi liberă conform Hotărârii Guvernului nr. 1307/2023.

     DE REȚINUT! Neachitarea la termenul scadent a obligațiilor de plată atrage penalități de întârziere, conform contractelor de închiriere sau vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuințelor.

     INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.599 și 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.

Direcția de Asistență Socială Deva

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DEVA
Municipiul Deva, Strada I.L. Caragiale, nr. 4, judeţul Hunedoara
PROGRAM:
Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI PLATĂ BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CU PUBLICUL BIROUL FOND LOCATIV:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.
© 2022-2023 Direcția de Asistență Socială Deva, Toate drepturile rezervate