Direcția de Asistență Socială Deva a aprobat primele cereri de acordare a ajutorului pentru plata chiriei. Sprijinul financiar se acordă de la bugetul local și este destinat mai multor categorii de persoane sau familii vulnerabile din municipiul Deva, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate aprobate de Consiliul Local, prin Hotărârea nr. 432/2022 (disponibilă pe
https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuințe și Asociații).
Ajutorul pentru plata chiriei se acordă pe o perioadă de 1-3 ani și se plătește proprietarului locuinței, prin transfer bancar. Sprijinul financiar are ca scop prevenirea marginalizării sociale a persoanelor sau familiilor cu domiciliul/reședința în municipiul Deva, care se confruntă cu absența unor condiții socio-economice minime și sunt incluse pe lista de priorități a persoanelor îndreptățite să beneficieze de o locuință socială sau ANL.
CINE POATE BENEFICIA de ajutor pentru plata chiriei:
- tinerii de până la 35 de ani, care provin din structurile rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara
- persoanele singure/familiile din evidența Direcției de Asistență Socială Deva, care, în urma anchetei sociale, pot fi încadrate în categoria persoanelor marginalizate social sau cu risc de marginalizare socială
- victimele violenței domestice
- tinerii de până la 35 de ani, care, deși au un loc de muncă, nu dispun de venituri suficiente pentru a închiria sau achiziționa o locuință în condițiile pieței
CRITERII de eligibilitate pentru acordarea ajutorului financiar:
- solicitantul trebuie să aibă domiciliul/reședința în municipiul Deva de cel puțin 24 de luni (cu excepția victimelor violenței domestice și a tinerilor proveniți din structurile rezidențiale ale DGASPC Hunedoara)
- solicitantul și membrii majori ai familiei sale nu au în folosință o locuință din fondul locativ de stat, dar au făcut demersurile necesare pentru a fi cuprinși în lista persoanelor îndreptățite să beneficieze de o locuință socială sau ANL
- solicitantul, persoană singură, nu are în proprietate mai mult de un autovehicul, cu vechime mai mică de 5 ani, iar în cazul familiei, membrii acesteia nu au în proprietate mai mult de două autovehicule, cu vechime mai mică de 5 ani
- solicitantul și membrii majori ai familiei sale nu au datorii către bugetul local
VENITURILE nete lunare până la care se acordă ajutorul pentru plata chiriei sunt stabilite în funcție de numărul de persoane din familie și se raportează la valoarea Indicelui Social de Referință (ISR = 660 lei, în prezent), astfel:
- 2.640 lei (4 ISR) – pentru persoana singură
- 3.762 lei (5,7 ISR) – pentru familia cu 2 persoane
- 4.356 lei (6,6 ISR) - pentru familia cu 3 persoane
- 4.950 lei (7,5 ISR) - pentru familia cu 4 persoane
- 5.544 lei (8,4 ISR) - pentru familia cu 5 persoane
- 6.138 lei (9,3 ISR) - pentru familia cu 6 persoane
În cazul familiilor cu mai mult de 6 membri, se adaugă câte 0,5 ISR (330 lei) pentru fiecare persoană din familie, peste numărul de 6 persoane.
Cuantumul ajutorului pentru plata chiriei se stabilește pe bază de punctaj, în funcție de mai multe criterii privind componența familiei, numărul copiilor aflați în întreținere, situația bio/psiho/socială a persoanei singure/familiei, nivelul de studii etc. În funcție de punctajul obținut, cuantumul ajutorului poate fi de până la 900 - 1.400 lei, în primul an de acordare, fără a depăși însă nivelul chiriei prevăzute în contractul de închiriere.
DE REȚINUT! Beneficiarii de ajutor pentru plata chiriei care nu au loc de muncă la data acordării acestui drept vor primi sprijinul financiar doar pe o perioadă de 6 luni, de la data prezentării contractului de închiriere - dacă nu fac dovada angajării.
Ajutorul pentru plata chiriei se acordă în baza unei cereri-declarație pe propria răspundere, care va fi însoțită de acte doveditoare privind veniturile realizate, componența familiei, nivelul studiilor, situația socială, locuința închiriată etc. Documentele se depun la Direcția de Asistență Socială Deva (Registratură), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0755.878.814, în timpul programului de lucru.
Direcția de Asistență Socială Deva