Şase clase de elevi de la Liceul de Arte “Sigismund Toduţă”, cu vârste între 14 şi 17 ani, au participat, joi, la o lecţie inedită de educaţie despre sănătate, organizată de Cabinetul medical şcolar nr. 3 în colaborare cu psihologul şcolii şi cu un medic specialist de la Cabinetul de planificare familială Deva. Acțiunea a avut ca scop creşterea gradului de informare corectă a adolescenţilor despre riscul bolilor cu transmitere sexuală şi comportamentul orientat spre prevenirea sarcinilor în adolescență.
Pe parcursul a două sesiuni de informare, medicii le-au vorbit adolescenților despre anatomie, contracepţie, protejarea sănătăţii şi a corpului, planificare familială, responsabilitate, decizie, sentimente, emoţii, consimţământ şi rolul esenţial al părintelui în educaţia sexuală a copiilor.
Explicațiile - uneori științifice, dar totuși, pe înțelesul tuturor - au fost completate cu imagini proiectate, videoclipuri educative, demonstrații practice și materiale despre riscurile sarcinii timpurii și consecinţele pe care le au asupra sănătăţii bolile cu transmitere sexuală. Totodată, elevii au avut ocazia să pună întrebări, chiar și sub anonimat, specialiștilor prezenţi la întâlnire.
Educaţia pentru sănătate este un drept al fiecărui adolescent. Cei 150 de liceeni care au fost de acord să participe la acțiune au dovedit că îşi doresc discuţii deschise despre relaţiile sigure și sănătoase. Tinerii admit că au nevoie de informaţii corecte pentru a lua decizii responsabile și sunt convinși că Internetul sau discuțiile între colegi nu reprezintă neapărat cele mai potrivite surse.
Descriind în detaliu transformările corpului uman la diferite vârste, specialistul în planificare familială a explicat că educaţia sexuală a adolescenţilor trebuie să înceapă acasă şi încurajează părinţii să discute cu copiii lor despre orice subiect pe această temă. Medicul a mai punctat că în statele dezvoltate, copiii învaţă încă de la grădiniţă că propriul trup le aparţine. Sunt informaţi despre adulţii de încredere și învaţă să distingă acţiunile nepotrivite de comportamentele normale şi să comunice părinţilor orice situaţie atipică.
La noi însă, părinții încă au rețineri să vorbească deschis cu copiii lor despre subiecte pe care le consideră delicate, iar copiii, la rândul lor, decid să experimenteze pe ascuns ignorând riscurile la care se expun.
„Pentru mine, acțiunea a fost una educativă – a concluzionat, la finalul întâlnirii, un elev de clasa a X-a, care consideră că educația sexuală este, în primul rând, educație pentru sănătate și că „fluturii din stomac” nu sunt de ajuns pentru a garanta o relație sigură și sănătoasă. Așadar, oricât de amuzant sau de banal ar părea un asemenea subiect, el trebuie discutat de către fiecare elev cu familia și cu specialiștii. „Altfel, ignoranța ne-ar putea afecta viitorul pentru totdeauna”, a încheiat tânărul.
PROGRAM: Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00
PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI PLATĂ BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00
PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL FOND LOCATIV:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00
PROGRAM CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.