Consiliul Local Deva a aprobat, joi, 28 martie 2024, forma finală a noilor criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în reparatizarea locuințelor ANL aflate în administrarea Direcției de Asistență Socială Deva.
Principala noutate face referire la situațiile în care titularul cererii de locuință își desfășoară activitatea la domiciliu sau în regim de telemuncă. În astfel de cazuri, acesta trebuie să facă dovada adresei la care își desfășoară activitatea, cu respectarea prevederilor legislației care reglementează munca la domiciliu.
Cererea de locuință se efectuează doar individual și în nume propriu.
Criteriile de ierahizare a dosarelor de locuință sunt stabilite prin punctaj și au în vedere situația locativă și civilă a solicitanților, starea de sănătate a acestora, vechimea cererii, venitul realizat, nivelul de educație, dar și situațiile locative sau sociale deosebite.
În cazul în care mai mulți solicitanți au înregistrat același punctaj, departajarea acestora se realizează pe baza a trei criterii:
- situația locativă constatată la momentul repartizării locuinței; prioritate va avea solicitantul a cărui situație locativă este sau poate deveni gravă
- vechimea cererii; prioritate va avea cererea cu o vechime mai mare
- punctajul acordat în baza criteriilor cu caracter de protecție socială (starea civilă și starea de sănătate)
Criteriile de acces la locuințe ANL:
- titularul cererii de locuință trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani, la data depunerii cererii, și care poate primi repartiție până la împlinirea vârstei de 40 de ani
- titlularul cererii de locuință și membrii familiei sale trebuie să nu dețină și să nu fi deținut o locuință în proprietate și, de asemenea, să nu fie chiriași într-o altă locuință proprietate de stat, proprietate a unității administrativ-teritoriale sau a instituției în care își desfășoară activitatea, în municipiul Deva și localitățile aparținătoare.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE cu privire la locuințele pentru tineri, destinate închirierii se pot obține la numerele de telefon 0737.036.001 și 0755.878.451 (Serviciul Fond Locativ - Locuințe ANL), de luni până joi - între orele 8:00-16:30 și vineri - între orele 8:00-14:00.
În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva administrează un număr total de 137 de locuințe ANL, situate în trei imobile.
Direcția de Asistență Socială Deva