INFORMAȚII PUBLICE

DAS Deva a prelungit contractul de furnizare a laptelui praf destinat bebelușilor care nu pot fi alăptați natural

     Direcția de Asistență Socială Deva a prelungit, până la data de 31 decembrie 2024, contractul pentru furnizarea laptelui praf, încheiat cu Direcția de Sănătate Publică Hunedoara. Produsul se acordă gratuit copiilor cu vârsta între 0 – 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, din motive medicale.

     Laptele praf gratuit se acordă în cadrul Programului Național XIII de Sănătate a Femeii și Copilului, finanțat de Ministerul Sănătății și va fi furnizat administrațiilor publice locale după achiziționarea prin licitație publică, organizată la nivel național.

     În anul 2023, Direcția de Asistență Socială Deva a distribuit, în total, 507 kilograme de lapte praf, aproape două treimi din cantitate (60%) fiind solicitate pentru copii cu vârsta de 0-6 luni, în timp ce, în anul 2022, cantitatea de lapte praf distribuită a depășit 600 de kilograme, dintre care mai mult de jumătate (55%) a fost solicitată pentru copii de 0-6 luni.
     Potrivit datelor centralizate de Biroul Administrativ, de laptele praf gratuit, distribuit de Direcția de Asistență Socială Deva au beneficiat bebeluși din municipiul Deva, dar și din alte 11 localități ale județului Hunedoara.

     INFORMAȚII SUPLIMENTARE cu privire la programul de acordare a laptelui praf gratuit se pot obține la numărul de telefon 0724.253.852 (DAS Deva - Biroul Administrativ), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.

Direcția de Asistență Socială Deva

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DEVA
Municipiul Deva, Strada I.L. Caragiale, nr. 4, judeţul Hunedoara
PROGRAM:
Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI PLATĂ BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL FOND LOCATIV:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.
© 2022-2023 Direcția de Asistență Socială Deva, Toate drepturile rezervate