Copii cu vârsta între 4 și 15 ani, din cartierul Nicolae Grigorescu, au participat, sâmbătă, 25 noiembrie 2023, la un atelier de creativitate, organizat de voluntari ai Crucii Roșii Deva, la Adăpostul de urgență pe timp de noapte.
Activitatea a avut ca temă Ziua Națională și sărbătorile de iarnă.
Cu materiale puse la dispoziție de voluntari, participanții au confecționat stegulețe tricolore pentru parada de 1 Decembrie și au colorat după contur harta României - reamintindu-și, totodată, semnificația culorilor drapelului național, despre care au aflat că predomină și în portul popular românesc.
Pentru a-i încuraja pe copii să realizeze corect fiecare sarcină, organizatorii atelierului le-au oferit și o recompensă – bomboane de ciocolată, în culorile Tricolorului.
Și pentru că nu mai este mult până la sfârșitul anului, partea a doua a întâlnirii a fost dedicată sărbătorilor de iarnă. Copiii au învățat versurile celor mai cunoscute colinde românești și au ascultat, cuminți, legenda Moșului care merge din casă-n casă și împarte daruri, în ajunul Crăciunului.
Acțiunea organizată în cartierul Nicolae Grigorescu face parte din seria activităților desfășurate, periodic, de Crucea Roșie Deva și Direcția de Asistență Socială Deva pentru copiii și tinerii din comunitățile vulnerabile.
PROGRAM: Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00
PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI PLATĂ BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00
PROGRAM CU PUBLICUL BIROUL FOND LOCATIV:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00
PROGRAM CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.