INFORMAȚII PUBLICE

Peste 650 de copii și adulți cu dizabilități vor primi, joi, indemnizația pentru luna octombrie


     Peste 1.300.000 de lei de la bugetul local al municipiului Deva vor intra, joi, 9 noiembrie 2023, în contul persoanelor cu dizabilităţi încadrate în grad de handicap “grav cu asistent personal” – pentru plata indemnizaţiei aferente lunii octombrie 2023.

     Astfel, suma de 1.355.508 lei reprezintă plata drepturilor băneşti pentru un număr de 652 de copii şi adulţi cu dizabilităţi, din municipiul Deva, care beneficiază de indemnizaţie lunară pentru persoana cu handicap grav.

     Prin EXCEPŢIE, 22 de persoane cu handicap grav, care se află în curs de instituire a curatelei şi, prin urmare, nu deţin încă un cont bancar, îşi vor ridica indemnizaţia pentru luna octombrie 2023 de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) – în zilele de miercuri şi joi, după următorul PROGRAM:
  • miercuri, 8 noiembrie 2023 – între orele 12:30 – 15:00
  • joi, 9 noiembrie 2023 – între orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
     Plata indemnizaţiei se face pe baza actului de identitate al persoanei cu dizabilităţi, precum și al persoanei care se prezintă la casierie, pentru ridicarea drepturilor băneşti.

     INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numere de telefon 0755.878.599 şi 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.

     Plata indemnizaţiei lunare a persoanelor cu dizabilităţi încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal” se asigură de către primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu dizabilităţi.

Direcţia de Asistenţă Socială Deva
 

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DEVA
Municipiul Deva, Strada I.L. Caragiale, nr. 4, judeţul Hunedoara
PROGRAM:
Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI PLATĂ BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL FOND LOCATIV:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.
© 2022-2023 Direcția de Asistență Socială Deva, Toate drepturile rezervate