Mai mulți reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Deva au participat, împreună cu asistenți sociali din alte opt localități ale județului, la un program de instruire care a avut ca scop îmbunătățirea cunoștințelor în domeniul intervenției de urgență în cazurile de violență domestică și violență de gen.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul Proiectului „VERA – Schimbare pozitivă prin acțiuni integrate în vremuri dificile!”, dezvoltat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, printr-o finanțare norvegiană nerambursabilă.
În esență, proiectul reprezintă o strategie menită să îmbunătățească și să adapteze capacitatea de răspuns a autorităților pentru a oferi un sprijin mai bun și adecvat victimelor violenței domestice și de gen.
Concret, sesiunile de instruire s-au axat pe acțivități privind consolidarea cunoștințelor și practicilor în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie la nivelul comunităților.
Astfel, pe lângă o serie de studii de caz marcante în domeniu, lista subiectelor abordate a cuprins noțiuni cu privire la tipurile de violență, tiparul urmărit de diferitele faze ale fenomenului, comportamente violente asupra copiilor, prejudecăți care pot submina răspunsul eficient la cazurile de violență domestică și accesul egal la justiție, metode de promovare a egalității de gen, contestarea stereotipurilor de gen, abordarea grupurilor vulnerabile, metode și tehnici de intervenție - concepute, planificate și adaptate contextului local, competențe ale practicienilor, servicii sociale adresate victimelor, dar și rolul și atribuțiile echipei mobile pentru intervenția de urgență în astfel de cazuri.
Cifrele violenței domestice sunt în creștere la nivel național. Aproape 18.000 de persoane s-au declarat victime ale unei forme de violență, în primele 4 luni ale anului 2023 - conform statisticilor Poliției Română. Din totalul acestora, două treimi sunt femei, iar alți 17% - minori.
La nivel local însă, amploarea fenomenului este subestimată de cazurile neraportate autorităților, din diverse motive.
Pentru semnalarea situațiilor de violență domestică sau de gen, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a pus la dispoziția victimelor o linie telefonică gratuită, cu un număr unic de contact, care poate fi apelat din orice rețea cu acoperire națională - 0800.500.333.
PROGRAM: Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00
PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI PLATĂ BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00
PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL FOND LOCATIV:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00
PROGRAM CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.