Aproape 1.200.000 de lei din bugetul local al municipiului Deva vor intra, luni, 10 iulie 2023, în conturile persoanelor cu dizabilități, încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal” – pentru plata indemnizației aferente lunii iunie 2023.
Astfel, suma de 1.195.740 de lei reprezintă plata drepturilor bănești pentru un număr de 630 de copii și adulți cu dizabilități, din municipiul Deva, care beneficiază de indemnizație lunară pentru persoana cu handicap grav.
Prin EXCEPȚIE, 25 de persoane cu handicap grav, care se află în curs de instituire a curatelei și, ca atare, nu dețin încă un cont bancar, își vor putea ridica indemnizația de la casieria Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etajul 1) - în zilele de vineri și luni, după următorul PROGRAM:
- vineri, 7 iulie 2023 – între orele 10:30-12:30
- luni, 10 iulie 2023 – între orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Plata indemnizației se face pe baza actului de identitate, valabil, al persoanei cu dizabilități și, după caz, al persoanei care se prezintă la casierie, pentru ridicarea drepturilor bănești.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.599 și 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, plata indemnizației lunare a persoanelor cu dizabilități, încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal” se asigură de către primăriile în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu dizabilități.
Direcția de Asistență Socială Deva