INFORMAȚII PUBLICE

DAS Deva acordă ajutor pentru plata chiriei. Cine și în ce condiții îl poate obține

     Patru categorii de persoane sau familii defavorizate pot beneficia de plata chiriei de la bugetul local, pe perioade cuprinse între 1-3 ani, dacă au domiciliul/reședința în municipiul Deva și îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în Hotărârea Consiliului Local nr. 432/2022.
     Ajutorul pentru plata chiriei se acordă o singură dată unei persoane singure/familii și se plătește proprietarului locuinței, prin transfer bancar.

     Categoriile de persoane/familii care pot BENEFICIA de ajutor pentru plata chiriei:

  • tinerii, în vârstă de până la 35 de ani, care provin din structurile rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara – singuri sau cu familia
  • persoanele singure/familiile care se află în evidența Direcției de Asistență Socială Deva și pot fi încadrate în categoria persoanelor marginalizate social sau cu risc de marginalizare socială, în urma anchetei sociale
  • victimele violenței în familie
  • tinerii, în vârstă de până la 35 de ani (singuri sau cu familia), care, deși au loc de muncă, nu dispun de venituri suficiente pentru a închiria sau achiziționa o locuință

     CRITERII de eligibilitate pentru acordarea ajutorului:
  • persoana singură/familia are domiciliul/reședința în municipiul Deva de cel puțin 2 ani. Excepție fac victimele violenței în familie și tinerii proveniți din structurile rezidențiale ale DGASPC Hunedoara
  • persoana singură/familia nu are în proprietate o locuință și nu a înstrăinat o locuință în ultimii 10 ani. Excepție fac victimele violenței în familie, dacă nu dețin clădiri sau spații locative în afara locuinței de domiciliu
  • persoana singură nu are în proprietate mai mult de un autovehicul, cu vechime mai mică de 5 ani, iar în cazul familiei, membrii acesteia nu au în proprietate mai mult de două autovehicule, cu vechime mai mică de 5 ani
  • persoana singură/familia nu are în folosință o locuință din fondul locativ de stat, dar a făcut demersurile necesare pentru a fi cuprinsă în lista anuală a persoanelor îndreptățite să beneficieze de o locuință socială sau ANL
  • persoana singură/familia nu a beneficiat de sprijinul statului în credite pentru închiriere sau construire de locuință.
  • persoana singură/familia nu are datorii de plată a impozitelor, taxelor și amenzilor la bugetul local

     Nivelul VENITULUI net lunar până la care se acordă ajutorul pentru plata chiriei se raportează la valoarea Indicelui Social de Referință (ISR = 598 lei, de la 1 martie 2023) și la numărul persoanelor din familie, astfel:
  • 2.392 lei (4 ISR) – pentru persoana singură
  • 3.409 lei (5,7 ISR) – pentru familia cu 2 persoane
  • 3.947 lei (6,6 ISR) - pentru familia cu 3 persoane
  • 4.485 lei (7,5 ISR) - pentru familia cu 4 persoane
  • 5.023 lei (8,4 ISR) - pentru familia cu 5 persoane
  • 5.561 lei (9,3 ISR) - pentru familia cu 6 persoane
     În cazul familiilor cu mai mult de 6 membri, se adaugă câte 299 de lei (0,5 ISR) pentru fiecare persoană care face parte din familie, peste numărul de 6 persoane.

     Cuantumul ajutorului nu poate fi mai mare decât chiria prevăzută în contractul de închiriere și se stabilește pe bază de punctaj, conform HCL nr. 432/2022, care poate fi consultată pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local – Hotărâri de Consiliu.

     IMPORTANT! În cazul beneficiarilor care nu au loc de muncă la data acordării dreptului la ajutor pentru plata chiriei, plata ajutorului se asigură pentru cel mult 6 luni, dacă aceștia nu fac dovada angajării.
Ajutorul pentru plata chiriei se acordă în baza cererii – declarație pe propria răspundere, însoțită de acte doveditoare privind veniturile realizate, componența familiei, nivelul studiilor, situația socială, locuința închiriată etc. Dosarele se depun la Registratura Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1).
Regulamentul de acordare a ajutorului pentru plata chiriei poate fi consultat pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Servicii publice – Direcția de Asistență Socială Deva – Beneficii sociale, de unde poate fi descărcat și formularul de cerere.

     INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0254.218.030, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Direcția de Asistență Socială Deva

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DEVA
Municipiul Deva, Strada I.L. Caragiale, nr. 4, judeţul Hunedoara
PROGRAM:
Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI PLATĂ BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL FOND LOCATIV:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.
© 2022-2023 Direcția de Asistență Socială Deva, Toate drepturile rezervate