INFORMAȚII PUBLICE

LOCUINȚE SOCIALE. Centrale termice performante pentru 41 de locuințe din zona Zăvoi

Direcția de Asistență Socială Deva a efectuat recepția finală a lucrărilor de montare și punere în funcțiune a celor 41 de centrale termice performante, care au înlocuit echipamentele cu defecțiuni sau nefuncționale din cele nouă blocuri de locuințe sociale din zona Zăvoi.
Lucrările au fost finalizate la sfârșitul lunii decembrie 2022, conform reprezentanților Biroului Administrare Exploatare Locuințe din cadrul DAS Deva.
Investiția a fost finanțată de la bugetul local al Municipiului Deva, iar valoarea acesteia se ridică la 188.085,45 lei (aproximativ 38.000 de euro).
Din anul 2021 până în prezent, peste 100 de centrale termice, uzate fizic și moral, din blocurile din zona Zăvoi au fost înlocuite cu echipamente noi, performante și cu costuri scăzute de exploatare, în urma a trei investiții care depășesc 450.000 de lei (peste 90.000 de euro). 
Blocurile de locuințe sociale din cartierul Zăvoi se află în administrarea Direcției de Asistență Socială Deva și au fost date în folosință în anii 2008 (Blocurile nr. 1-8) și 2012 (Blocul nr. 9).

Direcția de Asistență Socială Deva

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DEVA
Municipiul Deva, Strada I.L. Caragiale, nr. 4, judeţul Hunedoara
PROGRAM:
Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL EVIDENȚĂ ȘI PLATĂ BENEFICII DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CU PUBLICUL SERVICIUL FOND LOCATIV:
Luni - Joi: orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00
Vineri: orele 8:00-11:00

PROGRAM CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.
© 2022-2023 Direcția de Asistență Socială Deva, Toate drepturile rezervate