Medicamente, instrumentar medical și aparatură medicală, materiale sanitare și produse de igienă și intervenție de urgență, în valoare totală de 11.336 de lei, au fost achiziționate de Direcția de Asistență Socială Deva, în lunile septembrie și octombrie, pentru buna funcționare a cabinetului medical școlar de la Creșa „Sfânta Ana” Deva, în anul școlar 2026 – 2027.
Produsele au fost achiziționate în conformitate cu baremul de dotare a cabinetelor medicale din creșe și grădinițe, prevăzut de legislația în domeniu.
Cea mai mare parte a dotărilor achiziționate se află deja la dispoziția celor 66 de copii, între 2 și 3 ani, care petrec 12 ore pe zi în cea mai nouă creșă din Deva, iar până la finele lunii octombrie, vor ajunge în cabinetul medical și 30 de tipuri de materiale sanitare.
Cabinetele medicale și stomatologice din unitățile de învățământ din municipiul Deva se află în subordinea Direcției de Asistență Socială Deva și asigură consultații și tratamente gratuite elevilor, preșcolarilor și antepreșcolarilor.
Creșa nr. 27 „Sfânta Ana” Deva, situată pe strada Lotusului, este prima creșă construită în județul Hunedoara prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”.
Instituția și-a început activitatea educațională anul acesta, în luna septembrie și funcționează ca un centru de zi arondat Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 Deva.
Creșa are o capacitate de 110 locuri, într-o clădire eficientă energetic și prietenoasă cu mediul, împărțită în 3 zone funcționale și dispune de săli de clasă și camere de joacă, dormitoare, cabinet medical, bucătărie și spații pentru servirea mesei, spălătorie, precum și de un spațiu de joacă în aer liber, amenajat special pentru copii.
PROGRAM: Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00
CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.