COMUNICAT
Vă facem cunoscut faptul că, în data de 10 noiembrie 2025, ora 10.00, Ia sediul Direcției de Asistență Socială Deva, strada l.L.Caragiale, nr. 4, se va desfășura examenul de promovare în gradul profesional imediat superior a personalului contractual din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva.
Examenul se organizează pentru promovarea unui angajat din cadrul Compartimentului protecția copilului și intervenție în situații de urgență al Serviciului intervenții și îngrijiri, care în prezent deține funcția de asistent social practicant și îndeplinește condițiile pentru promovarea pe postul de asistent social specialist.
Examenul constă în susținerea unei probe scrise.
Pentru a putea participa la examen, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional din care promovează;
b) să fi obținut calificativul ,,foarte bine” la evaluarea performanțelor profesionale individuale, cel puțin de 2 ori în ultimii 3 ani, în care acesta s-a aflat în activitate.
Dosarul de examen al candidatului va cuprinde următoarele documente:
a) cerere de înscriere;
b) adeverințe eliberate de angajatori din care să reiasă vechimea în gradul sau treapta profesională din care promovează;
c) copii ale rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate;
d) copia actului de identitate sau orice alt document care să ateste identitatea, potrivit legii, după caz.
Dosarul de examen se va depune în perioada 27 octombrie 2025 - 31 octombrie 2025 la Compartimentul resurse umane, SCIM, arhivare din cadrul Serviciului resurse umane al Direcției de Asistență Socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva.
Selecția dosarelor se va face în perioada 03 noiembrie - 04 noiembrie 2025.
Bibliografia - și tematica la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior a personalului contractual din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva
BIBLIOGRAFIE:
1. Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
3. Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
4. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
5. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
TEMATICĂ:
1. Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ:
- Partea I - Dispoziții generale:
Titlul I - Dispoziții generale;
Titlul II - Definiții generale aplicabile administrației publice;
Titlul III - Principiile generale aplicabile administrației publice.
- Partea a IlI-a - Administrația publică locală:
Titlul I - Dispoziții generale;
Titlul V - Autoritățile publice locale: Capitolul I - Dispoziții generale, Capitolul III - Consiliul local, Secțiunea a 3-a - Mandatul, rolul și atribuțiile consiliului local, Capitolul IV - Primarul, Secțiunea a 2-a - Rolul și atribuțiile primarului, Capitolul VIII - Actele autorităților publice locale.
- Partea a Vl-a - Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice.
Titlul I - Dispoziții generale;
Titlul III - Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice.
- Partea a Vil-a - Răspunderea administrativă.
2. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare - în integralitate;
3. Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale: Capitolul IV - Secțiunea a 2-a, art. 65-78;
4. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare - în integritate;
5. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare - în integritate.
*se vor studia versiunile actualizate ale actelor normative anterior menționate
DIRECTOR EXECUTIV,
Gențiana-Claudia POENARU
| Șef Serviciu Resurse Umane, |
Consilier juridic, |
| Claudel ȘELARU |
Ramona Cristina-POENAR |