INFORMAȚII PUBLICE

Comunicat privind examenul de promovare în gradul profesional imediat superior a personalului contractual din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva

COMUNICAT

             
     Vă facem cunoscut faptul că, în data de 3 septembrie 2025, ora 11.00, la sediul Direcției de Asistență Socială Deva, strada I.L.Caragiale, nr. 4, se va desfășura examenul de promovare în gradul profesional imediat superior a personalului contractual din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva.
Examenul se organizează pentru promovarea unui angajat din cadrul Compartimentului resurse umane, SCIM, arhivare al Serviciului Resurse Umane, care în prezent deține funcția de inspector de specialitate, gradul II și îndeplinește condițiile pentru promovarea pe postul de inspector de specialitate, gradul I.
     Examenul constă în susținerea unei probe scrise.
            Pentru a putea participa la examen, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
            a) să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional din care promovează;
            b) să fi obținut calificativul ,,foarte bine” la evaluarea performanțelor profesionale individuale, cel puțin de 2 ori în ultimii 3 ani, în care acesta s-a aflat în activitate.
            Dosarul de examen al candidatului va cuprinde următoarele documente:
            a) cerere de înscriere;
            b) adeverinţe eliberate de angajatori din care să reiasă vechimea în gradul sau treapta profesională din care promovează;
            c) copii ale rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate;
            d) copia actului de identitate sau orice alt document care să ateste identitatea, potrivit legii, după caz.
            Dosarul de examen se va depune în perioada 20 august 2025 – 26 august 2025 la Compartimentul resurse umane, SCIM, arhivare din cadrul Serviciului resurse umane al Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, instituţie publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva.
            Selecția dosarelor se va face în perioada 27 august 2025 – 28 august 2025.
Bibliografia*:
  1. Constituția României, republicată;
  2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
   Notă:
 * Se vor studia versiunile actualizate ale actelor normative anterior menționate.

Tematica:
     1. Constituția României, republicată;
          TITLUL II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
     Capitolul I și II, Art. 15 – 53;
     2. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
          PARTEA I - Dispoziții generale;
          PARTEA III - Administrația publică locală, Titlul I – Dispoziții generale și Titlul V - Autorităţile administraţiei publice locale;
          PARTEA VI - Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice - Titlul I – Dispoziții generale, Titlul III - Personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice;
          PARTEA VII – Răspunderea administrativă; / 2019;
     3. Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
          Capitolul I - Principii şi definiţii, Art. 1 – 5;
          Capitolul II - Dispoziţii speciale, Art. 6 – 15;
     4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Capitolul II - Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii;
          Capitolul IV - Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei;
     5. Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
   - Titlul II - Contractul individual de muncă.
            Rezultatul examenului de promovare în gradul profesional imediat superior se afișează la sediul Direcției de Asistență Socială Deva, precum și pe pagina de internet a instituției.
 
  DIRECTOR EXECUTIV,
Gențiana-Claudia POENARU

 
Șef Serviciu Resurse Umane, Consilier,
Claudel ȘELARU Cristina HĂULICĂ

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DEVA
Municipiul Deva, Strada I.L. Caragiale, nr. 4, judeţul Hunedoara
PROGRAM:
Luni – Joi: orele 8:00-16:30
Vineri: orele 8:00-14:00

CASIERIE:
Luni - Joi: orele 8:30-11:00 și 12:30-15:00
Vineri: orele 8:30-11:00
În ultima zi lucrătoare a lunii, nu se efectuează operațiuni de încasări și plăți.
© 2022-2023 Direcția de Asistență Socială Deva, Toate drepturile rezervate